Meșterind Valorile Comune
Despre GAL
Parteneriatul public-privat al Asociației GAL Micro-Regiunea Văilor Crișurilor Alb și Negru (GAL-MVC) acoperă 23 de localități, în care orientarea economică principală este cea agricolă. În ceea ce privește economia locală, din populația activă la nivelul teritoriului, aproape jumătate lucrează în sectorul agricol, pe locul doi situându-se populația din sectorul industrial și de artizanat (peste 30%), pe trei cea din sectorul comerț (cu un procent de puțin peste 10%) urmată de cea din sectorul servicii (cu un procent similar).
Parteneriatul GAL MVC pentru prezenta perioadă de programare a avut la bază asociația existentă care a implementat deja cu success două strategii de dezvoltare locală. Din teritoriul reprezentat în actuala perioadă de programare, trei comune au părăsit parteneriatul, dar alte două comune, din județul Bihor și un oraș din județul Arad, s-au alăturat actualului parteneriat. De asemenea, actualul parteneriat a implementat proiectul aferent Sub-măsura 19.1: Sprijin pregătitor, al cărui obiectiv general a fost creșterea capacității de colaborare la nivel teritorial în scopul elaborării strategiei de dezvoltare locală, cu obiectivul specific: Consolidarea parteneriatului prin implicarea partenerilor și părților interesate, actori publici și privați, forme individuale și asociative în activitățile de animare și informare. Toate aceste acțiuni au fost întreprinse fără discriminare, fiind încurajată participarea tuturor sectoarelor de activitate din teritoriu.
Mai mult, reprezentarea la nivelul parteneriatului a intereselor minorităților locale (Forumul German), persoane cu dizabilități, tineri, copii, persoane în vârstă, ONG-uri de mediu (Spicul Olari, Asociația RIDICĂ-TE ȘI UMBLĂ, Asociația „TINACT SOCODOR”), întreprinderi cu diverse domenii de activitate, nu doar agricole, dar și entități care sprijină sectoarele economice (Asociația Miorița, cooperativa „Viața începe la sat”) alături de entitățile publice demonstrează caracterul incluziv al parteneriatului.
Noutăți
Strategia de Dezvoltare Locală 2023-2027
Strategia de Dezvoltare Locală
Dezvoltarea rurală și locală în comunitățile membre ale Asociației Grup de Acțiune Locală “Micro-Regiunea Văilor Crișurilor Alb și Negru” (GAL MVC) depinde esențial de implementarea unei Strategii de Dezvoltare Locală (SDL). Demersurile, abordările și acțiunile la scara teritoriului sunt dominant asociate existenței unei structuri de dezvoltare locală bazată pe inițiativa comunității. Abordarea strategică a SDL este exclusiv centrată pe soluționarea nevoilor identificate în comunitățile locale. Resursele de toate tipurile (materiale, naturale, financiare, sociale și informaționale) identificate în procesul de animare sunt baza pentru viitoarele proiecte. Nevoile, interesul, orientarea și prioritatea în termeni de dezvoltare rurală direcționează prioritățile strategiei și contribuie fundamental la consolidarea obiectivelor specifice ale SDL. Bazat pe procesul de implicare a comunității în dezvoltarea strategiei, nevoile legate de creșterea bunăstării populației rurale și a calității vieții primează.